An nou, Guvern nou, speranțe noi!

shutterstock_377448043

Luna ianuarie este gata și noul nostru Guvern și-a petrecut primele săptămâni într-un mod mai degrabă proactiv. Au fost implementate o serie de noi politici, au avut loc discuții, dezbateri și chiar proteste, dar în tot acest context, investitorului strain nu îi rămâne decât să aștepte să vadă cum va fi stimulat mediul de afaceri de toate aceste activități.

Așa cum am spus și cu alte ocazii, politica din România are un impact extraordinar asupra deciziei investitorilor de a aloca resurse și energie în construirea de noi afaceri în această țară. Acum că România este condusă de un Guvern majoritar, care ar putea oferi stabilitate în următorii patru ani, sentimentul de pe piețele financiare pare a fi unul pozitiv.

Următoarea mișcare importantă trebuie să o facă ministerele care au de pus în aplicare o serie de schimbări. Guvernele anterioare din istoria recentă păreau să fi făcut schimbări la nivel de conducere, însă partea de management a rămas aceeași, cu ideologii și idei fixe și un mod deloc productiv de a conduce țara. Totuși, de această dată sunt zvonuri că lucrurile se vor schimba în noul Guvern.

În timp ce lupta anti-corupție continuă să fie un subiect fierbinte în mass media, întrebarea care rămâne în mintea celor mai mulți dintre investitorii care au de-a face cu instituțiile statului este: „Va continua această luptă să împiedice creșterea?”. În trecutul nu foarte îndepărtat, unul dintre factorii majori care au pus bețe în roate procesului de luare a deciziilor a fost frica angajaților din domeniul public de a face acest lucru. De ce frică? Pentru că se gândeau la ceea ce ar putea să li se întâmple indivizilor care au luat o hotărâre ce poate fi interpretată ca a fi eronată, de către succesorii lor. Dacă se vor găsi prinși la mijlocul unei „vânători de vrăjitoare” politice? Așadar, cea mai sigură și simplă soluție a fost să nu ia nici un fel de decizie!

De acum sperăm, totuși, că acest comportament se va schimba și că noul Guvern va face pași importanți în vederea stimulării mediului de afaceri și în sensul îmbunătățirii relațiilor cu oamenii de business. Astfel, el poate încuraja creșterea economică, crearea de noi locuri de muncă și poate impulsiona investițiile străine în sectoare și industrii care au avut de suferit în ultimii ani din cauza lipsei de activitate. Mai mult, sprăm ca această obișnuință de a nu lua decizii importante să fie eliminată din comportamentul instituțiilor de stat. Este important ca ele să înțeleagă că trebuie să devină parte din soluția unor probleme și nu să fie o cauză a acestora.
Așadar, așteptăm să vedem cum schimbările promise se vor transforma în realitate în următoarele luni și sper că o abordare de sus în jos a noilor ministere va fi pusă în aplicare pentru a permite ca modificările să aibă efect.


Despre Vast Resources, la Core Finance London

Core London este o agenție londoneză de producție video online, care se...

Citeste tot

Vin alegerile!

Vin alegerile!

Mai sunt doar câteva zile până la alegeri și pare că totul se petrece cu mai...

Citeste tot